Postări

Igiena spațiilor publice, importantă pentru Medicale Shop

Imagine
Am fost acum ceva timp la salonul de înfrumusețare de lângă blocul în care locuiesc, însă din păcate condițiile în care își desfășoară activitatea angajații nu erau propice unui asemenea loc așa că am luat hotărârea să îmbunătățesc situația. Era cel mai cunoscut salon din oraș, însă clienții se declarau din ce în ce mai nemulțumiți de igiena precară și mirosul insuportabil de la toaletă și nu numai. Din această cauză majoritatea au renunțat să mai frecventeze locul, preferând saloanele din orașele alăturate. Am vorbit cu managerul și i-am arătat toate recenziile negative pe care le-au lăsat pe internet cei care trecuseră pragul salonului până în acel moment și i-am spus că trebuie să se schimbăm ceva, altfel va pierde afacerea. Atunci am început să caut diferite soluții pentru a îmbunătăți situația din punct de vedere al igienei, dar cum nimeni nu ne dădea o soluție viabilă și ușor de pus în practică am căutat pe Google o companie care să ne ofere consumabile medicale de înaltă calitat...

Pastele Băneasa, preferatele noastre

Imagine
Încă din copilărie pastele erau preferatele noastre. Atât bunica, cât și mama le preparau așa cum știau mai bine. Pe vremea aceea nu știam mare lucru despre țara de origine pentru că în acea perioadă nu exista nici o sursă de informare. Pe vremuri rețetele erau transcrise pe caiet și se moșteneau din generație în generație. Însă odată cu trecerea timpului locul caietului a fost luat de online, ceea ce ne ușurează foarte mult viața. Fiind atât de pasionați de acest domeniu am vrut să aflăm istoria acestora și țara de origine, așa că am răscolit internetul. Istoria spune faptul că pastele făinoase erau cunoscute în Sicilia încă din anul 826, fiind preparate din grâul cultivat pe această insulă, dar sunt și persoane care cred că acestea sunt originare din lumea asiatică. contrazicând miturile conform cărora pastele au fost introduse în Europa în secolul al XIII-lea, în timpul invaziilor mongole și că au fost răspândite ulterior în Italia, unde au devenit extrem de populare. În prezent, pa...

Vacanță de vis la Hotel Palm Beach, Nisipurile de Aur, Bulgaria

Imagine
Îmi doream de foarte mulți ani să petrec o vacanță în care să mă relaxez, să admir valurile învolburate ale mării, să mă bălăcesc cât e ziua de lungă și să încerc lucruri noi. Cum nu voiam să plec singură am convins încă trei prieteni dornici de aventura să mi se alăture. Dar pentru că ne doream să explorăm destinații în care nu mai fusesem până în acel moment, am ales Bulgaria, însă eram nehotărâți în privința stațiunii. Până la urmă am ales să călătorim la Nisipurile de Aur, iar în ce privește alegerea hotelului, am studiat toate ofertele și recenziile lăsate de către cei care au vizitat acele locuri. Printre hotelurile care aveau cele mai bune recomandări, era unul despre care mai aflasem câte ceva, și de unde văzusem foarte multe imagini care mi-au stârnit curiozitatea. Este vorba despre Hotelul Palm Beach . Din filmările și fotografiil realizate la fața locului mi-am dat seama că era locul ideal în care am putea petrece vacanța de vară. Am intrat pe site-ul hotelului, am făcut re...

Clientul și avocatul, echipa perfectă în cazul unui divorț

Imagine
După mulți ani în care a îndurat ieșirile nervoase și gelozia soțului, o bună prietenă a decis în cele ă din urmă să deschidă acțiunea de divorț, însă acest lucru s-a petrecut la insistențele noastre, ale prietenilor, dar și ale familiei sale, deoarece nu mai suportam să o vedem suferind. Avea tot timpul senzația că soția lui îl înșela, iar la un moment dat a și bătut-o. Însă lucrurile au evoluat în rău, până când într-o zi, el a alungat-o de acasă, iar singurul refugiu a fost casa părintească. După ceva vreme a început să o caute, încercând prin diferite metode să o convingă să se întoarcă acasă, invocând faptul că au un copil împreună însă ea nici măcar nu a vrut spunându-i că cel mai indicat ar fi divorțul. Prietena mea a depus cererea de divorț la tribunal, însă pentru următoarea etapă a acestui proces avea nevoie de un avocat. Pentru că nu cunoștea niciunu ne-a rugat să o ajutăm. Pentru a găsi un avocat potrivit nevoilor ei am încercat să folosesc căutarea pe internet. Am început ...

Specialiștii HostPrior, alegerea perfectă pentru blogul meu

Imagine
Am creat acest blog din dorința de a-mi exprima gândurile și de a arăta cât mai multor oameni pasiunea mea pentru fotografie. Am făcut acest lucru pe o platformă gratuită, deoarece la acea vreme mi se părea cea mai accesibilă modalitate de blogging. Anii au trecut, iar eu am cunoscut prieteni care aveau deja un site profesional prin care țineau legătura cu cititorii, iar acest lucru mi-a stârnit curiozitatea așa că am întrebat cine sunt cei care stau în spatele domeniului pe care îl folosește. Mi-au povestit faptul că  găzduirea web  le-a fost oferită de către HostPrior, dar nu am reușit să obțin prea multe detalii așa am dat o căutare pe internet.  Cu această ocazie am aflat că HostPrior sunt cei care oferă soluții profesionale de găzduire web, dar și asistență pentru site-uri de prezentare, bloguri și afaceri online, ceea ce m-a făcut să-mi doresc din ce în ce mai mult o colaborare cu aceștia. Atunci când am luat prima dată legătura cu specialiștii HostPrior, am întreba...

Pensiune pentru persoane cu dizabilități, cu materiale de calitate, de Vindem-Iefin

Imagine
Probabil foarte mulți dintre voi ați întâlnit pe stradă persoane cu dizabilități, unele se deplasează foarte greu sau chiar în fotoliu rulant, altele au deficiențe de vedere. Ei bine tocmai aceste persoane au nevoie de clădiri accesibilizate unde să se simtă confortabil. De același confort au nevoie și atunci când își doresc să-și petreacă timpul liber într-o pensiune alături de familie sau prieteni. Din păcate multe dintre aceste locuri de cazare nu sunt accesibilizate corespunzător, sau chiar deloc, ceea ce împiedică aceste persoane de foarte multe ori nu doar să se relaxeze, ba chiar renunță la vacanța programată cu multe luni înainte. În această situație eram, eu și prietenii mei, Eduard, Emilia și Alina. Ne dorim de foarte mulți ani să petrecem câteva zile departe de forfota acestui oraș, dar nu găseam nimic care să satisfacă nevoile fiecăruia dintre noi. Așa mi-a venit ideea construirii unei pensiuni în care să ne simțim ca acasă. Sursă foto: Pexels Cunoscându-ne de foarte mulți ...

Protectia celor dragi cel mai important obiectiv pentru Empria

Imagine
Încă din copilărie părinții aveau grijă de mine deoarece aveam foarte multă energie și mă loveam de tot felul de obstacole, însă cum în perioada aceea nu se puteau găsi informații despre cele mai bune metode prin care aș fi putut fi protejată cât mai eficient. Însă anii au trecut și tehnologia a avansat și odată cu aceasta au fost descoperite și diverse metode și dispozitive prin care părinții își pot proteja copiii cât mai eficie. Unele dintre aceste dispozitive pot preveni căderea din pat a copiilor, dar și a celor în vârstă, însă și persoanele cu dizabilități pot avea nevoie de o parte dintre acestea. Unul dintre dispozitivele care se potrivesc tuturor categoriilor de persoane menționate anterior este protecția laterală pat , care poate avea diferite dimensiuni, fie în lungime, sau înălțime, pot fi confecționate din diverse materiale, însă acestea se pot plia, sau pot avea în compoziție spumă cu memorie. O astfel de protecție poate fi utilă unui om care folosește un fotoliu rulant, ...