Scriitor versus inteligența artificială -Prezent și viitor

Având un scriitor in familie, era inevitabil ca pasiunea pentru lectură să nu se transmită mai departe și generațiilor următoare, cărțile având un loc aparte în casa mea, ele fiind compania perfectă în zilele friguroase de iarnă, lângă o sobă în care focul arde mocnit, alături de un ceai fierbinte, citind cu mare plăcere cărțile unchiului meu. Pasiunea pentru lectură mi-a oferit posibilitatea de a intra în contact cu scriitori din orașul în care locuiesc prin participarea la lansări de carte care aduc în actualitate crâmpeie din istoria orașului Micii Uniri. Însă, pentru a scrie o carte e nevoie de multă muncă, de o documentare care în unele cazuri se întinde pe o perioadă de câțiva ani, timp in care autorul strânge cele mai relevante informații pe care să le împărtășească cititorilor săi. Inteligența artificială un ajutor al scriitorilor, sau nu Luând în considerare toate acestea, mă întreb cum s-ar simți un scriitor dacă lucrarea sa ar fi scrisă cu ajutorul unui program sau o ap...