„Harta Accesibilizării Orașului Focșani”, concluzii


Sâmbătă 2 octombrie 2021 a avut loc îbtâlnirea care a marcat finalul proiectului „Harta Accesibilizării Orașului Focșani”, proiect ce a fost finanțat prin programul Start ONG, sponsorizat de către Kaufland România și Asociația Act For Tomorrow. Acest proiect s-a desfășurat în perioada 15 iulie - 1 octombrie 2021.
În cadrul acestuia grupul civic din care fac și eu parte, Dizabil.Eu Vrancea și-a dorit și a și reușit realizarea unei hărți care să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități și care să cuprindă instituțiile, spațiile publice accesibilizate, parțial accesibilizate și neaccesibilizate, dar și capcanele stradale cu care ne confruntăm zilnic atunci când circulăm pri oraș.

Întâlnirea la care au fost invitați reprezentații autorităților locale, a avut loc la Muzeul Unirii din Focșani. În cadrul acesteia am tras concluziile în urma evaluărilor făcute de către cei doi membri ai grupului împreună cu voluntarii care i-au ajutat în toată această perioadă de două luni și jumătate cât a durat proiectul. Am atras atenția asupa celor mai grave probleme cu care ne confruntăm noi, persoanele cu dizabilități, în special cei care se deplasează în fotoliu rulant la accesul în instituțiile  publice și nu numai, asupra absenței toaletelor publice accesibilizate pentru persoanele cu mobilitate redusă, a lipsei accesibilizării clădirilor care aparțin clubului sportiv.

La această întâlnire au fost prezenți Primarul Municipiului Focșani Cristi Valentin Misăilă, viceprimarii Dimitriu Ana-Maria și Alexandra Tătaru, un membru al Inspectoratului Școlar Județean Vrancea și câțiva dintre consilierii locali ai aceste urbe și un reprzentant al DGASPC Vrancea.

Moderatoarea acestei dezbateri a fost jurnalista Silvia Vrînceanu Nichita președinta Asociației Eu, Tu și Ei.

Cu toate că  proiectul s-a încheiat „Harta Accesibilizării Orașului Focșani” vă stă la dispoziție și poate fi vizualizată pe site-ul dizabil.eu pentru a adăuga pe ea informațiile culese de colegii noști dar și de focșănenii interesați să ne sprijine.


Pe noi ca grup, acest proiect ne-a unit, ne-a ajutat să ne cunoaștem mai bine, să ne dăm seama că gândim la fel și că avem foarte multe subiecte asupra cărora putem discuta, sau glumi. ne-a ajutat să ne dezvoltăm ca persoane.



Pe mine ca om, acest proiect m-a învățat cum e să te implici în ceva în ce crezi și simți, cum e când știi că faci ceva util, nu doar pentru tine, dar mai ales pentru cei din jur care poate nu au avut același noroc ca tine. Într-un cuvânt să devii voluntar.

Cu ocazia acestui proiect am întâlnit voluntare care fac asta încă din adolescență. Ele se numesc Denisa și Maria și fac acest lucru pentru că își doresc să ajute oamenii care au nevoie și pentru ca societatea din care fac parte să fie mai bună și mai empatică. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Rezervația Naturală Focul Viu, Andreiașu de Jos, Județul Vrancea

Tur Cultural de Sânziene în Vrancea arhaică

HotelRunner ajutorul de nădejde al pensiunii noastre!