O iubire adolescentină
Tot timiditatea și-a pus din plin amprenta și în privința poveștii de dragoste pe care am trăit-o atunci când aveam doar vreo 12-13 ani, despre care copilul devenit între timp, un om cu o carieră de succes și o familie frumoasă nu o va afla niciodată și despre care nu voi îndrăzni să povestesc.
Povestea a început într-o zi de toamnă, când după o simplă îmbrățișare care a avut loc fără ca nici unul dintre noi să-și dea seama, am simțit că se schimbă ceva. Ochii mei îl priveau altfel, iar inima mea o lua razna de câte ori mă aflam în prezența lui. Erau sentimente pe care nu le puteam exprima în cuvinte.
Surse foto dreamertime.com și Pixabay, editare în Canva
Erau sentimente pe care nu le puteam controla. Pe cât de mult îmi doream să mărturisesc tuturor ce simțeam pentru el, conștiința îmi spunea că ar fi bine să tac, Gândul acesta îmi dădea târcoale de fiecare dată când ne întâlneam, dar dispărea rapid, dar lipsa curajului și timiditatea erau cea mai mare piedică.
La școală nici nu indrazneam să-l privesc, iar atunci când mă aborda cu vreo nelămurire, încercam în limita posibilităților să-i evit privirea, pentru că mă înroșeam la față. Ca să nu-și dea seama lăsam ochii în pământ și căutam mereu pretexte ca să plec cât mai repede de lângă el, deoarece îmi era teamă că va descoperi secretul.
Când nu mergeam la școală, zilele treceau foarte greu, iar nopțile păreau foarte lungi, somnul fugise și el. Ajunsesem să dorm doar câteva ore pe noapte, gândindu-mă la el și la zâmbetul lui carismatic. Mi-l imaginam mereu spunându-mi cât de mult ținea la mine și că vrea să fim împreună pentru tot restul vieții.
Sursă foto Unsplash, editare în Canva.
Îl iubeam atât de mult, încât nu suportam să-l văd împreună cu alte fete. Devenisem extrem de geloasă, dar îmi propusesem să nu-i arat niciodată ceea ce simțeam pentru el, altfel ar fi aflat toți colegii, profesorii și părinții noștri și nu aș fi putut suporta vorbele răutăcioase spuse despre noi..
Dacă înainte aveam note bune la toate materiile, după ce m-am îndrăgostit nu mai aveam niciun chef de învățat, iar profesorii și părinții mei începuseră să-și facă griji pentru mine. Au încercat prin tot felul de metode să discute cu mine, însă nu au funcționat. Secretul stătea ascuns adânc în sufletul meu.
Totul a durat aproximativ un an, până când l-am văzut într-un parc plimbându-se de mână cu o fată. Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că nu aveam nici o șansă de a ajunge la inima lui și ceea ce simțeam pentru el se năruie ușor, ușor. Deși mă simțeam trădată în dragoste nu puteam face nimic pentru a remedia acea situație.
Sursă foto, Istock, editare în Canva
Din acel moment am promis să nu spun nimănui despre ceea ce se întâmplase în tot acest timp și nici despre sentimentele mele. Tot atunci mi-am dat seama că am trăit în minciună, iar iubirea pentru el a fost doar un miraj, o închipuire. Era unul dintre lucrurile interzise încă din clipa acelei îmbrățișări.
Anii au trecut, eu m-am maturizat, mi-am întemeiat o familie frumoasă, am o carieră de succes și am luat decizia de a împărtăși cititorilor iubirea mea adolescentină, iar cea mai potrivită modalitate a fost prin intermediul unei cărți pentru adolescenți și nu numai. O carte în rândurile căreia se vor regăsi toți cei care au trăit o dragoste interzisă.
Dar, pentru ca această carte să vadă lumina tiparului, aveam nevoie de oameni de încredere și o colaborare de lungă durată cu o editură cu tradiție în acest domeniu. Editura Cassius Books s-a dovedit a fi cea mai bună alegere. Fondată în 2020, editura și-a propus să ofere cititorilor experiențe literare de neuitat. Crezul întregii echipe este puterea cuvintelor de a inspira și conecta oamenii. Principalul obiectiv este acela de a promova autorii contemporani, oferind lecturi de înaltă calitate. Un alt deziderat este acela de a contribui la la dezvoltarea sănătoasă a celor mici.
Printre autorii care au ales să-și publice creațiile în colaborare cu această editură se numără și Bogdan Dărădan, născut în 1983. Marile sale pasiuni sunt poezia și scrisul. A studiat la Colegiul Național „Dinicu Golescu” din Câmpulung-Muscel, la profilul matematică-fizică, având preocupări diametral opuse. În liceu a primit mențiune la Festivalul Național de Satiră „Tudor Mușatescu” desfășurat la Câmulung-Muscel cu un text dramaturgic, scris, regizat și interpretat chiar de el și a câștigat cu trupa de teatru a unității de învățământ interpretând rolul lui Demetrius în spectacolul „Visul unei nopți de vară”. A devenit jurnalist în Pitești, oraș în care a urmat studiile superioare și masterul în producție multimedia în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București.
În prezent, Bogdan este blogger, câștigător al uneia dintre edițiile SuperBlog și jurat în cadrul aceleiași competiții. De asemenea este autorul cărții „Confesiuni: Atracții interzise”, un roman care provoacă cititorul să se lase purtat Este o carte atipică, care nu se supune regulilor, o confesiune care nu cere iertare, o călătorie printre amintiri, dorințe și limite încălcate.
Tu ce lucruri interzise ai făcut în copilărie sau adolescență? Poate te-ai îndrăgostit de cineva care nu împărtășea aceleași sentimente și ai decis să nu-i spui niciodată acest lucru, sau poate ai făcut ceva ce ți-a fost interzis de către părinți. Sunt sigură că vei avea ce povesti!
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025, ediția 30.
Comentarii
Trimiteți un comentariu