Călătorește cu Natalia

Majoritatea dintre noi, nu ne mai amintim ce am cumpărarat, ci omul care ne-a vândut produsul de care aveam atâta nevoie. Acel om blând și empatic, care a înțeles exact ceea ce ne dorim sau care a fost alături de noi pe toată durata desfășurării unui proiect. Este acel personaj care indiferent de instrumentele digitale pe care le are la îndemână, ne-a fost alături mereu. implicându-se trup și suflet. M-m convins de acest lucru în momentul în care am început cel mai ambițios proiect al vieții mele, construcția unei pensiuni adaptate integral persoanelor cu dizabilități. Nu era doar o simplă construcție, ci un vis despre incluziune și despre a oferi o experiență de neuitat celor care de multe ori sunt priviți ca fiind o categorie specială. O experiență care a făcut diferența: arhitectul Era cel mai important proiect pe care îl implementam, așa că aveam nevoie de experți dedicați trup și suflet, așa că inițial am căutat consultanță în domeniu la unele dintre cele mai mari firme de arhitec...

Îl cunosc pe Mihai încă din perioada când era un adolescent și mereu m-a uimit dorința lui de a arăta tuturor modul său de a gândi și maturitatea sa, iar prin intermediul acestui interviu ne arată tuturor curaj și multă speranță într-un viitor mai bun.    1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta? Mă numesc Musteață Mihai și am 20 de ani. La 6 luni am fost diagnosticat cu chist porencefalic fronto-temporo-parietal drept. Chiar dacă primii ani ai vieții i-am petrecut prin centre de recuperare, au fost și perioade frumoase. Practic grădinița am făcut-o și nu prea. Îmi amintesc de Gura Ocniței (un centru de recuperare pe lângă Târgoviște) era un container și acolo se făceau activități. 2. Cum ai ajuns să folosești fotoliul rulant? Încă de mic mi-au plăcut plimbările, așa că la început părinții mă scoteau în căruț de copii și tricicletă. La 4 ani am avut primul scaun cu rotile. 3. Care sunt principalele probleme de accesibilitate pe care le în...

Atunci când mi-am cumpărat telefonul mult dorit, am fost extrem de fericită. Țineam cutia în palmă ca și cum era cel mai prețios bibelou. Eram ca un copil care primise cadoul visat cu ocazia Crăciunului și abia aștepta să vadă ce se afla în interior. L-am scos ușor, l-am pornit și mi-era teamă și să respir în apropierea lui. Era perfect. Magia a durat până la prima atingere a ecranului. Însă gândul îmi zbura la momentul în care cățelușa mea cu unghiuțele ei ascuțite va zgâria prețiosul display, iar eu voi fi nevoită să-l înlocuiesc. Era motivul principal care m-a făcut să-mi dau seama că totul era doar o himeră. Așa că, dintr-odată, telefonul meu nu mai era o bucurie, ci un motiv de îngrijorare. O oglindă fragilă a vieții moderne Suntem înconjurați de ecrane. Fie că e vorba de telefonul pe care îl ținem în majoritate timpului în buzunar, un laptop aflat pe birou, un televizor aflat în camera de zi sau dormitor, chiar și dispozitivele tactile din mașină. Toate sunt precum niște oglinzi ...

Viața nu a fost întotdeauna simplă pentru Luminița. Născută cu o dizabilitate, ea a învățat încă din copilărie să transforme limitele fizice în lecții de curaj și încredere. Astăzi este blogger, pasionată de turism, autoare de conținut pe YouTube și voluntar în proiecte dedicate accesibilizării și incluziunii persoanelor cu dizabilități. În acest interviu, Luminița povestește cu sinceritate despre copilăria sa, despre barierele sociale și fizice, dar și despre puterea de a privi viața cu zâmbetul pe buze și cu visul mereu aprins. 1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta? Eu sunt Luminița, o visătoare născută în iarna lui ’82. M-am grăbit să vin pe lume și asta m-a costat sănătatea. Am o dizabilitate - hemipareză dreaptă (ochi, mână și picior) - pe care nu am ascuns-o niciodată. M-a limitat fizic, dar niciodată psihic. Copilăria mea a fost, totuși, una relativ normală. În 2010 am vrut să aflu cum am „obținut” dizabilitatea. La București, medicii au...

A venit toamna cu zile din ce în ce mai scurte și nopțile ei lungi și răcoroase, iar odată cu ea se întrezărește o nouă competiție  SuperBlog cea cu numărul 31, care aduce cu sine, surprize, probe care cu siguranță îmi vor stimula creativitatea și multe provocări. De-a lungul timpului , această competiție a devenit mai mult decât un simplu concurs de blogging, ci cea mai mare provocare, care m-a ajutat să descopăr calități oratorii pe care nici nu-mi imaginam că vor ieși vreodată la iveală. Totodată, s-a dovedit a fi cea mai bună școală pentru un blogger la început de drum, așa cum eram eu atunci când am participat prima dată, făcându-mă să devin mai disciplinată și să respect deadline-urile.  Însă, SuperBlog nu este doar o competiție, ci și o comunitate de oameni pasionați din care fac și eu parte. Sunt oameni care au în comun pasiunea pentru cuvintele scrise cu tâlc indiferent de tema abordată, își au locul lor firesc. Dacă la finalul ediției cu numărul 30 a competiției, m-...

„Ai o dizabilitate? Vino la întâlnirile noastre socioculturale pentru conectare, sprijin, învătare. Nu ai dizabilitate, dar vrei să înţelegi mai bine această realitate? Fii protagonistul filmuletelor pe care le vom realiza în cadrul proiectului.” Astăzi te invit să citești despre noua provocare a Gupului civic DizAbil.Eu Vrancea, noul nostru proiect „Viața cu Handicap”. Au trecut aproape 12 ani de când fac parte activ din Grupul civic DizAbil.Eu Vrancea . Îmi place să cred că persoanele cu dizabilități merită o viață mult mai bună decât cea pe care o trăiesc în prezent. Merită să fie văzute, să fie prezente în societate, în sălile de spectacole și oriunde își doresc să fie. Apartenența la acest grup m-a transformat profund, ca persoană care are o dizabilitate din naștere. Dacă înainte eram timidă și nu îndrăzneam să visez la mai mult, DizAbil.Eu a fost acel impuls de care aveam nevoie ca să-mi dau seama că merită să lupt. Să lupt pentru a depăși orice obstacol. Prin intermediul grupulu...

Ce se întâmplă în momentul în care tradiția italiană întâlnește pofta de mâncare sănătoasă? Află întreaga poveste și descoperă cea mai simplă, gustoasă, sănătoasă și plină de arome rețetă în care Monini și-a pus amprenta din plin. Un strop de soare italian în bucătăria mea Iubesc diminețile petrecute în bucătărie admirând soarele cum răsare și savurez aromelele delicate ale unui cappuccino, în vreme ce prin geamul întredeschis o adiere de vânt mișcă ușor frunzele de busuioc din ghiveci. Razele timide ale soarelui ating faianța albă și-mi mângâie suav fața, iar pe masă îmi face cu ochiul timid, o sticlă plină cu ulei de măsline , care-mi șoptește încet „a venit momentul micului-dejun”. Deși pasiunea mea este gătitul, uleiul de măsline a fost o revelație târzie. Ani întregi am preparat rețete moștenite din familie, respectând tradiția cu strictețe. Am descoperit magia uleiului de măsline într-o vară, pe când îmi petreceam vacanța în Umbria, una dintre dintre zonele pitorești din Ital...