Curaj și speranță: interviu cu Mihai despre viața cu dizabilitate

Îl cunosc pe Mihai încă din perioada când era un adolescent și mereu m-a uimit dorința lui de a arăta tuturor modul său de a gândi și maturitatea sa, iar prin intermediul acestui interviu ne arată tuturor curaj și multă speranță într-un viitor mai bun. 

 

1. Ne poți povesti câteva lucruri despre tine și despre cum a fost copilăria ta?

Mă numesc Musteață Mihai și am 20 de ani. La 6 luni am fost diagnosticat cu chist porencefalic fronto-temporo-parietal drept. Chiar dacă primii ani ai vieții i-am petrecut prin centre de recuperare, au fost și perioade frumoase. Practic grădinița am făcut-o și nu prea. Îmi amintesc de Gura Ocniței (un centru de recuperare pe lângă Târgoviște) era un container și acolo se făceau activități.

2. Cum ai ajuns să folosești fotoliul rulant?

Încă de mic mi-au plăcut plimbările, așa că la început părinții mă scoteau în căruț de copii și tricicletă. La 4 ani am avut primul scaun cu rotile.

3. Care sunt principalele probleme de accesibilitate pe care le întâlnești zi de zi?

Borduri prea înalte, lipsa rampelor, a lifturilor. Sunt multe obstacole. Uneori nici părinții nu mă pot ajuta să le depășesc, fie sunt mașini parcate pe trotuar sau chiar unde ar trebui să coborâm de pe trotuar.

4. Cum te raportezi la felul în care te privesc oamenii necunoscuți?

Da, sunt multe persoane curioase să afle despre boala mea. Îmi pun fel și fel de întrebări, le răspund frumos, am un dialog civilizat cu toată lumea. Alții mă privesc cu milă.

5. Ai exemple de locuri incluzive, unde te-ai simțit binevenită?

Da, la școală cu colegii și la întâlnirile cu membrii grupului Dizabil.Eu.

6. Ce rol are familia în viața ta și cât de mult contează sprijinul lor?

Familia este foarte importantă pentru mine. Părinții mă susțin și mă încurajează fiind mereu alături de mine. Îi iubesc!

7. Ai prieteni sau o comunitate de persoane cu dizabilități cu care împărtășești experiențe?

Da. Ne întâlnim ori de câte ori avem ocazia cu finul (un tânăr student de vârstă mea), cu verișoara la Soveja și stăm la povești. Deasemenea cu membrii grupului Dizabil.Eu și cei de la Asociația Totul pentru tine cu care am mers la mare și la munte.

8. Cum arată o zi obișnuită pentru tine?

Sunt destul de matinal. Mă trezesc la ora 6.00. După rutina zilnică la ora 8.00 intru pe Whatsapp deoarece primesc lecțiile de la școală. După-amiază ies cu părinții în curte, în grădină. Seara urmăresc diferite emisiuni TV.

9. Ce pasiuni, hobby-uri sau activități te fac să te simți împlinită?

Îmi plac călătoriile. Am fost în multe locuri din țară. În fiecare an fac câte un itinerar și plecăm câteva zile. Îmi place să ascult muzică, mai ales veche din ani '90.

10. Ce lucruri mici îți aduc bucurie zilnică?

Cea mai mare bucurie este când sunt sunat de colegi și de doamna învățătoare nu de ziua mea, ci așa în orice moment. Asta înseamnă că nu m-au uitat și pentru aceasta le sunt recunoscător si le mulțumesc.

11. Dacă ai putea schimba un singur lucru în societate pentru persoanele cu dizabilități, care ar fi acela?

Dacă aș avea o baghetă magică, aș schimba multe lucruri. In primul rând mentalitatea oamenilor.

12. Ce mesaj ai transmite oamenilor care privesc dizabilitatea ca pe o limitare?

Suntem luptători, încrezători și optimiști având curaj și speranță că totul in viață are o rezolvare!

Povestea lui Mihai ar trebui să inspire cât mai multe persoane, fie că sunt persoane cu dizabilități sau nu, să spere și să creadă în ei înșiși și în cei din jur. Este cel mai bun exemplu că orice dorință se poate îndeplini cu puțin efort și determinare.