Amintiri la un pahar de vinars Miorița - când timpul încremenește în loc
Acest lucru este valabil și în cazul meu. Am niște emoții pe care nu le pot descrie în cuvinte atunci când vorbesc despre ei, bunicii mei a căror poveste prindea contur la începutul anilor 50 și a căror căsnicie a evoluat frumos vreme de 61 de ani. El era tâmplar de meserie, iar ea, o cofetăreasă din mâinile căreia ieșeau adevărate delicii culinare.
Deși în relația lor au fost și momente tensionate, conform proverbului „ce nu te omoară, te face mai puternic”, bunicii mei au știut întotdeauna cum să le gestioneze și odată cu trecerea timpului relația și implicit căsnicia au evoluat frumos ca un vinars de colecție.
Bunica era omul pe care mă puteam baza ori de câte ori aveam nevoie de un sfat. Cum marea sa pasiune erau dulciurile, mă răsfăța întotdeauna cu cele mai rafinate prăjituri. Am fost mereu fascinată de fermitatea cu care manevra aluatul atunci când pregătea cozonacii pentru sărbători, de talentul său orator desăvârșit. Era o femeie blândă și avea mereu câte o vorbă bună pentru toți cei apropiați și nu doar pentru ei.
Timpul, singurul ingredient spre rafinament
Însă, există lucruri pe care nimeni nu le poate grăbi. Care nu își doresc neapărat vizibilitate și nici nu așteaptă aplauzele nimănui. Ele se coc în tăcere, cu răbdare, până când devin capodopere. O astfel de poveste este cea a bunicului meu și, cumva, a vinarsului Miorița, simbol al rafinamentului născut din simplitate și desăvârșit în timp.
Încă din copilărie eram fascinată de pasiunea bunicului pentru tâmplărie. Petrecea ore întregi confecționând piese de mobilier, pentru că-și dorea ca munca lui să fie apreciată peste ani. Îi plăcea să lucreze în liniște, cu gesturi precise, iar fiecare piesă de mobilier ieșită din mâinile lui părea să poarte un suflet. Deși în acea perioadă nu înțelegeam de ce petrece atât de mult timp în atelier, odată cu trecerea anilor mi-am dat seama că am în casă adevărate comori.
Așezată în mijlocul canapelei, una dintre cele mai frumoase creații ale bunicului meu, savurez o licoare rafinată a cărei eleganță se lasă descoperită lent și cu răbdare, la fel ca piesele de mobilier. Este vinarsul care poartă în el amprenta tradiției șlefuite de-a lungul a zeci de ani, în inima Subcarpaților de Curbură, acolo unde se întâlnesc Ardealul, Moldova și Muntenia, unde timpul trece altfel.
Și pentru că-mi doream să redescopăr locul în care mi-am petrecut cea mai frumoasă perioadă a vieții mele, copilăria în casa cea veche a bunicilor, am decis să merg în locul în care se simțea încă prezența bunicilor, deși au trecut de ceva vreme în neființă și unde amintirile mă năpădeau la fiecare pas, iar lacrimile deveneau de nestăpânit.
Am ajuns în casa cea veche în care au locuit cândva bunicii, într-o zi de toamnă târzie cu Miorița într-o sacoșă de rafie și cu multe amintiri la purtător. Înăuntru se simțea încă mirosul lemnului peste care timpul părea să fi stat pe loc. Am căutat un pahar în care am turnat ușor licoarea prețioasă, iar în capul meu se derulau cele mai frumoase momente care odată cu trecerea anilor au devenit de neprețuit: acea felie de pâine cu unt și zahăr, vocea blândă a bunicii care-mi spunea povești la ceas de seară, mâinile crăpate ale bunicului care știau să transforme fiecare bucată de lemn într-o operă de artă.
Așa cum amintirea bunicilor îmi încălzea sufletul, la fel Miorița V.S.O.P, cu nuanțele sale de chihlimbar și aramă și notele sale delicate de stafide, vanilie și scorțișoară mă duceau cu gândul la cozonacul delicios al bunicii și după-amiezile fără griji petrecute în acea casă..
Miorița este vinarsul care celebrează lucrurile care s-au așezat frumos în timp. La fel cum relațiile au căpătat profunzime odată cu trecerea anilor, cum un simplu gest devine de neuitat într-o poveste de familie, cum un obiect făcut cu suflet devine cea mai de preț moștenire. El aduce înapoi gustul esențelor uitate și ne amintește faptul că rafinamentul nu stă în strălucirea de moment, ci în consistența cu care timpul adaugă valoare.
Încă de la înființare sa, în anul 1949, Beciul Domnesc a înțeles că adevărata calitate nu se fabrică, ci se desăvârșește. Așa că a ales să lase timpul să vorbească în locul său. Astfel au luat naștere vinarsurile Miorița, nu sunt doar creatorii unor simple băuturi, ci a unor adevărate povești de viață, îmbuteliate și gata oricând să fie împărtășite, savurate și înțelese de noi, toți.
În prezent, simplitatea nu mai înseamnă doar lipsă, ci și esență. Într-o lume în care zgomotul și graba au un cuvânt greu de spus, oprește-te câteva clipe, toarnă-ți un strop de vinars și lasă-l să-ți atingă simțurile. Este cea mai bună modalitate de a face cunoștință cu rafinamentul și eleganța sa. Este cel mai bun mod prin care își arată recunoștința pentru lucrurile care au trecut testul timpului. Uneori, o gură sorbită într-un moment de aducere aminte poate fi un gust de rai. De aceea motto-ul vinarsului Miorița este „Simplu e perfect”.
Surse foto: Beciul Domnesc, Pixabay și dreamscine.com, editare în Canva.
Articol scris pentru Spring SuperBlog 2025, ediția 30.
Comentarii
Trimiteți un comentariu