Postări

Crângul Petrești

Imagine
Nu mai fusesem în Crângul Petrești de anul trecut, așa că aflându-mă cu tatăl meu pe drumurile județului, am decis să oprim în crâng să facem puțină mișcare și să ne relaxăm câteva zeci de minute. Crângul Petrești, este situat la mică distanță de Municipiul Focșani, iar aici vin foarte mulți oameni care locuiesc în oraș și în împrejurimi să se relaxez alături de cei dragi sau de prieteni. Crângul reprezintă principalul spațiu de agrement ce deservește orașul. O parte a crângului a fost declarată zonă protejată fiind rezervație de arhitectură și tehnică populară vrânceană. Acest crâng reprezintă „o insulă într-o mare de câmpie!” și are o suprafață de 130 ha. Vegetația este alcătuită din care predomină în această pădure este formată din stejari cu exemplare cu vârste de peste 100 de ani, însă o dată cu trecerea anilor unii dintre aceștia s-au uscat așa că au fost plantați alte specii de arbori și arbuști cu valoare ornamentală, predominanți fiind pinii. Tot în Crângul Petrești se adăpost...

Persoanele cu dizAbilități, hobby-uri și pasiuni

Imagine
Acest articol a fost inspirat de cazul unui băiat în vârstă de 16 ani, cu deficiență de vedere care a venit la Românii au talent și care a emoționat pe toți cei prezenți în acel moment în sală și sunt sigură că și pe cei de acasă. Vă spun sincer, pe mine m-a emoționat! Acel băiat a primit Golden Buzz din partea Andrei. Așa că m-am gândit să scriu câteva rânduri despre hobby-urile și pasiunile pe care sunt sigură că fiecare dintre noi le are, despre ceea ce ne face fericiți. După cum foarte bine știți sunt membru al grupului civic Dizabil.Eu Vrancea, un grup de oameni frumoși și inteligenți, care ne dorim să evoluăm, chiar dacă viața ne-a pus multe piedici.  În cele ce urmeazăvă voi vorbi despre oamenii speciali care fac parte din acest grup și care o dată cu trecerea anilor mi-au devenit buni prieteni. Pe Antonia, am cunoscut-o în primul an la școala profesională. Este o femeie sensibilă, a cărei pasiuni sunt dintre cele mai diverse. Îi plac filmele de groază, emisiunile în care es...

2021

Imagine
 Mai sunt câteva zile și se încheie anul 2021, un an plin de dificultăți di cauza pandemiei de COVID-19. Însă, pentru mine a fost cel mai interesant și frumos an deoarece am avut parte de lucruri și întâmplări ce nu credeam vreodată că mi se vor întâmpla. Totul a început cu ideea  Iulianei Negoiță  de a depune un proiect pentru obținerea unei finanțări prin intermediul programului Start ONG sponsorizat de către Kaufland România, pentru realizarea unei hărți a orașului Focșani în care să fie incluse instituțiile publice locale, spațiul public și a spațiile comerciale accesibilizate, parțial accesibilizate și neaccesibilizate. Acesta se numește  Harta Accesibilizării Orașului Focșani  și și-a propus să vine în sprijinul persoanelor cu mobilitate redusă, a celor în vârstă și a mamelor ce transportă copii mici, atât din Focșani, cât și din județul Vrancea. Proiectul a fost pus în practică de noi, cei care facem parte din  Grupul Civic Dizabil.Eu Vrancea  ș...

„Harta Accesibilizării Orașului Focșani”, concluzii

Imagine
Sâmbătă 2 octombrie 2021 a avut loc îbtâlnirea care a marcat finalul proiectului „Harta Accesibilizării Orașului Focșani”, proiect ce a fost finanțat prin programul Start ONG, sponsorizat de către Kaufland România și Asociația Act For Tomorrow. Acest proiect s-a desfășurat în perioada 15 iulie - 1 octombrie 2021. În cadrul acestuia grupul civic din care fac și eu parte, Dizabil.Eu Vrancea și-a dorit și a și reușit realizarea unei hărți care să vină în ajutorul persoanelor cu dizabilități și care să cuprindă instituțiile, spațiile publice accesibilizate, parțial accesibilizate și neaccesibilizate, dar și capcanele stradale cu care ne confruntăm zilnic atunci când circulăm pri oraș. Întâlnirea la care au fost invitați reprezentații autorităților locale, a avut loc la Muzeul Unirii din Focșani. În cadrul acesteia am tras concluziile în urma evaluărilor făcute de către cei doi membri ai grupului împreună cu voluntarii care i-au ajutat în toată această perioadă de două luni și jumătate cât ...

Toamna

Imagine
Toamna e o doamnă blândă Care vara o alungă Ne aduce nori și ploaie Și pământul îl înmoaie. Vântul bate încetișor Formând pe pământ covor Din frunzișuri colorate Roșii, galbene, verzi și uscate. De recoltă pot doar spune Mere, struguri, chiar și prune Nuci, gutui și alte fructe Gustoase și delicioase Le mănânci că-s savuroase. Toamna e capricioasă Când urâtă, când frumoasă Când prea rece, când prea caldă Și nori pufoși ca de zăpadă. La câmpie, deal și munte Merită a fi văzute Peisaje colorate Răsărituri minunate Și apusuri ravisante În culori cât mai vibrante. Doamna toamnă ne răsfață Ne dezmiardă și ne încântă Fie seară sau dimineață Cu flori frumos colorate Ce au mirosuri variate. Nu e de toți preferată Însă poate fi adorată Ea oferă energie Și multă magie.

„Harta Accesibilizării Orașului Focșani” se apropie de final

Imagine
 Grupul civic DizAbil.Eu Vrancea a implementat în perioada 15 iulie – 1 octombrie 2021 proiectul „ Harta Accesibilizării Orașului Focșani ,” proiect finanțat prin programul Start ONG. Proiectul are ca rezultat principal crearea unei hărţi cu accesibilizările existente în instituţiile și spațiile publice din Focșani, instrument util persoanelor cu nevoi speciale , şi nu numai, din comunitatea locală cât şi a turiştilor. Proiectul Harta Accesibilizării Orașului Focșani continuă direcţia deschisă de campania „ Vrem un Focșani fără bariere ”, derulată de grupul DizAbil.Eu in ultimii ani, şi trage un semnal de alarmă asupra roblemelor cu care se confruntă persoanele cu mobilitate redusă în spațiul public. În proiect au fost implicaţi membrii grupului, persoane cu dizabilități, și voluntari fără probleme de mobilitate. Pentru implementarea proiectului și-au adus contribuția 20 de voluntari și au fost evaluate 220 de obiective ce se vor regăsi pe hartă. Deși unitățile de învățămân...

„Harta accesibilizării orașului Focșani”, dezbaterea cu autoritățile locale

Imagine
  După cum spuneam  joi 15 iulie 2021 Grupul civic  Dizabil.Eu  a demarat proiectul „Harta accesibilizării orașului Focșani” , printr-o dezbatere ce își propune să atragă atenția autorităților asupra problemelor cu care ne confruntăm noi, persoanele cu mobilitate redusă în incursiunile noastre prin acest oraș unde lipsesc trotuarele accesibilizate, instituțiile publice în care cei în fotoliu rulant nu pot intra din cauza lipsei unor rampe corespunzător construit multe alte lucruri. În cadrul acestei dezbateri am povestit autorităților prin câte greutăți trece o persoană cu mobilitate redusă atunci când iese în oraș să-și facă cumpărăturile sau să-și rezolve vreo problemă medicală, administrativă. Prin această dezbatere am încercat să atragem atenția că și persoanele cu dizabilități au dreptul la mișcare în spațiul public și că este aceleași drepturi precum persoanele sânătoase.  Toți cei prezenți care au luat cuvântul în cadrul dezbaterii au fost de acord cu fap...