Cadoul perfect este o poveste - Cadouri deosebite, celor dragi oferite!


 Nu am știut niciodată ce cadouri să aleg pentru cei dragi, fie că îmi sunt prieteni, sau celor din familie. Așa că decât să cumpăr ceva care să nu le fie pe plac, mai bine spun pas.

Au fost și situații când am cumpărat și lucruri de care nu eram sigură că vor fi pe placul unora dintre aceștia, dar care s-a dovedit ulterior a fi pe placul acestora, ba chiar au folosit acele obiecte cu mare plăcere.


Însă, în momentul de față sunt într-o mare dilemă, pentru că se apropie sărbătorile de iarnă și nu știu care ar fi cel mai potrivit cadou pentru cei pe care îi iubesc.


Căutând pe Google, am descoperit un site despre care nu auzisem nimic până acum. Acesta se numește MindBlower, despre care am aflat că a luat ființă în anul 2007, la inițiativa a doi tineri dezinvolți și cu idei originale, care observând că la orice petrecere sau zi de naștere a cuiva drag, erau rugați să se ocupe de cadou, să strângă bani la comun și să găsească ideea pentru surpriza perfectă. Iar asta se întâmpla pentru că nu era tocmai ușor. 



Cadouri speciale pentru oameni speciali

Explorând site-ul am hotărât că ar cam fi timpul să-mi surprind familia alegând mici cadouri pe care aceștia să le aprecieze și să le folosească cu mare plăcere.


Profitând de această ocazie mi-a venit ideea genială de a le scrie câte o scrisoare celor doi moși, Moș Nicolae și Moș Crăciun, cărora le-am povestit exact ceea ce-mi doresc.

 

Le-am dat adresa unde pot găsi foarte multe cadouri pentru bărbați spunându-le exact care mi se par cele mai interesante lucruri pe care mi-aș dori să le ofer domnilor, atât prieteni cât și celor ce fac parte din familie. Cele mai interesante ar fi Set cadou decantor Glob Pământesc cu două pahare pentru cei cărora le place să savureze din când în când câte un pahar de vin de bună calitate și o Pătură cu mâneci, buzunar şi prindere la spate, Super Catifelată, pentru cei frigurosi, care în timpul iernii fac orice să se simtă cât mai cât mai confortabil.


Celor doi moși le-am dat și câteva idei interesante de cadouri pentru femei care mi-au plăcut foarte mult. Despre mama, i-am povestit că-și dorește foarte mult o Pătură cu mâneci şi buzunare, Super Pufoasă, o păturică foarte drăguță care se potrivește perfect sărbătorilor de iarnă care se apropie cu pași repezi. Nu am uitat-o nici pe cumnata mea, despre care le-am spus faptul că își dorește drept cadou niște Cutii de bijuterii, locul ideal unde o femeie și-ar putea depozita bijuteriile preferate astfel încât să le mai caute prin diferite colțuri ale casei.


Pentru prietenele care au simțul umorului, am un cadou pe măsură. Le voi dărui câte o pereche de Șosete Amuzante Bring Me Wine de culoare roz, unul dintre cele mai frumoase, arătoase și simpatice cadouri pentru femei.


Evident, m-am gândit că nu ar fi rău să-mi cumpăr și eu ceva frumos de sărbători. Astfel că l-am rugat pe Moș Nicolaie să-mi aducă în dar o Lampa led lună în culori, care are un design creativ și va fi perfectă pentru camera mea și va crea o atmosferă magică și a-mi lumina în fiecare noapte locul în care îmi petrec majoritatea timpului.


Cu această ocazie l-am rugat și pe Moș Crăciun să-mi dăruiască o Pătură cu mâneci şi buzunar, Cool Stuff, care să-mi încălzească trupul în zilele reci de iarnă, aceasta având o glugă care poate fi folosită și ca un guler. 











Sursă foto: MindBlower.ro


Dacă nici tu nu ai idee ce cadou să oferi prietenilor sau celor din familie îți recomand să intri pe site-ul MindBlower și vei găsi cu siguranță ceva frumos și pe placul lor de oferit. Se pot oferi cadouri indiferent de ocazie.


Articol scris pentru Competiția SuperBlog Storytelling, pentru Proba 5 - Cadoul perfect este o poveste - Cadouri deosebite, celor dragi oferite!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem accesibilizarea trecerilor de pietoni din Focșani!

Puterea de a dărui, sprijin pentru cei vulnerabili

Scriitor versus inteligența artificială -Prezent și viitor