Călătorește cu Natalia

Leya a apărut în viața noastră într-unul dintre cele mai dificile momente, iar prezența ei ne-a bucurat sufletele, dar a venit și cu multe momente în care râdem cu lacrimi. Îmi amintesc și acum de seara în care încerca să prindă cu boticul ei micuț, degetele jucăușe ale tatălui sau de ziua în care am rămas fără internet pentru că a ros cablul sau de momentele când se hârjonea cu celălalt cățel al familiei. Iubim ochii ei negri, ca două mărgeluțe și felul insistent de a se uita și codița ca un evantai care se leagănă de nerăbdare atunci când își dorește ceva. Iubesc fața ei prin care ne arată cât e de fericită când o mângâiem pe burtică, chiotele de bucurie când aude mașina intrând pe poartă sau când intrăm în casă. Legătura dintre om și animalul său, este specială, iar acest lucru se întâmplă pentru că depășește bariera limbajului. Pentru mine, Leya, este însăși viața, acel suflet care iubește în tăcere și își arată afecțiunea prin felul ei de a fi. Totul pentru cățelușa mea Pentru ea ...

Din pasiune pentru lectură , camera mea a devenit o mică bibliotecă cu cărți din diferite genuri. Pot spune că am citit atât romane de dragoste, cât și thriller, dezvoltare personală sau sănătate. Însă faptul că am o dizabilitate m-a făcut să-mi îndrept atenția către cărți scrise de autori români, utilizatori de scaun rulant. Întrebările firești sunt: câți dintre voi ați interacționat măcar o dată cu acești oameni, ca să le înțelegeți nevoile sau ați empatizat măcar pentru o clipă cu ei? Cu siguranță foarte puțini, iar acest lucru se întâmplă deoarece dizabilitatea îi face invizibili pentru o societate care de multe ori se gândește doar ea însăși, uitând de cei vulnerabili. Așa că astăzi m-am decis să scriu despre empatie sau mai corect spus, lipsa ei. Și pentru că am prieteni care se confruntă cu asta, m-am gândit că ar fi binevenită o carte care să aducă în atenția publicului exact acest subiect, în care personajul principal este Mara, o adolescentă, care nu caută mila nimănui, ci re...

Pentru mine mama este mai mult decât un cuvânt. Ea este însăși viața. Este cea care atunci când eram doar un prunc, făcut tot posibilul ca eu să am o viață normală. Mi-a fost alături la bine și la greu și a insistat pentru ca eu să devin omul integru de azi, iar de-a lungul timpului s-a dovedit a fi ajutorul meu de nădejde în tot ceea ce mi-am propus, dar și cel mai bun sfătuitor și pentru toate astea, o iubesc și o respect. Timidă din fire nu am știut niciodată cum să-mi exprim gratitudinea față de ea. Singura modalitate prin care reușesc să fac acest lucru sunt cadourile de tot felul. Însă de data asta simțeam nevoia de a-i dărui altceva. Mă gândeam la ceva care să-i amintească de momentele frumoase. Îmi doream o bijuterie, însă nimic din ce văzusem pe internet nu mă mulțumea. Însă, într-o dimineață, în timp ce-mi beam ceaiul, am descoperit Anyoli , locul unde bijuteriile nu erau doar niște obiecte frumoase, ci deveneau amintiri care prindeau viață. Atunci am realizat că era cea ...

În fiecare an, când se apropie Crăciunul, bucătăria noastră se transformă într-un colț de poveste, iar pe masă stau aliniate vasele de lut, foile de varză murată se odihnesc cuminți în lighean, iar aburul din oală poartă în toate direcțiile mirosul acela inconfundabil de acasă. Mama spune întotdeauna că sarmalele sunt cea mai autentică formă de iubire învelită în frunze de varză murată, iar eu o cred, pentru că în fiecare an, ne adunăm în jurul mesei, tocăm carnea, degustăm și depănăm amintiri. Dacă până acum respectam cu strictețe rețeta moștenită de la bunica, anul acesta, ne-am decis să adăugăm un strop de  ulei de măsline extra-virgin  sau cum i-am spus noi, o rază de soare italian în mijlocul iernii românești. Sarmale cu parfum de Mediterană  Îmi amintesc că pentru bunica, untura era sfântă, însă eu am învățat, de-a lungul anilor, că tradiția poate fi păstrată și îmbogățită, fără a-și pierde identitatea. Așa că am preparat aluatul exact cum am văzut în copilărie: car...

Sunt o gurmandă din fire, așa că îmi place să experimentez tot felul de mâncăruri. Așa că astăzi te invit să intri în tainele culturii și tradițiilor culinare coreene puse foarte bine în valoare de Restaurantul Koreean Seoul. Cum a fost acolo și cum ne-am simțit, te invit să descoperi citind acest articol. Prima impresie: un colț de Seul la câțiva pași de Calea Victoriei Era o seară mohorâtă de toamnă, iar eu îmi propusesem să-mi invit familia și prietenii la cină, pentru că aflasem din întâmplare de existența unui restaurant coreean și-mi doream să explorăm împreună cultura, tradițiile și mâncărurile despre care aflasem și văzusem la televizor sau în vlogurile creatorilor pasionați de călătorii. Abia intrați în restaurant, cu toții aveam senzația că pătrundem într-o lume plină de mister. Decorul elegant, cu accente din lemn și lumina caldă ne-au făcut să uităm de frigul de afară și că ne aflam într-un restaurant coreean din București . Oriunde priveam în jurul nostru observam mesele m...

Astăzi te invit descoperi cum poți tu, ca adolescent, să-ți faci vocea auzită într-o perioadă dominată de către inteligența artificială, despre curajul de a vorbi în public, despre Tribul Antreprenorilor și cum te poate ajuta, dar și despre evenimentul Rise & Speak care îți oferă oportunitatea de a-ți expune ideile, mentorat și dezvoltare antreprenorială. Momentul în care mi-a tremurat vocea, dar n-am tăcut Era prima întâlnire din cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte pe care grupul civic din care fac parte îl implementa. Luaseră deja cuvântul atât prietenii mei cât și invitații la acel eveniment, iar eu mă gândeam cu groază la momentul în care îmi va veni rândul să iau cuvântul. Încă de la prima atingere a microfonului, simțeam corpul tremurând, la fel și vocea, dar totuși am continuat. Erau sentimente și emoții pe care algoritmii generați de către inteligența artificială nu le putea reproduce. Era pentru prima dată când vorbeam în public și simțeam că ceea ce aveam de...

Îmi doream de foarte multă vreme să scriu un articol despre parchet, așa că am deschis laptopul cu gândul să pun în valoare toate beneficiile sale. Era un subiect aparent banal, dacă m-aș fi bazat doar pe criteriile de comparație ale inteligenței artificiale, aș fi primit doar o listă în care ar fi fost enumerate caracteristicile, densitatea, câte straturi are, esențele și finisajele parchetului. Trebuie să recunosc faptul că nu am rezistat tentației, așa că am făcut un mic experiment. I-am cerut detalii despre parchetul din lemn masiv. Răspunsul a venit prompt. Primisem un text scris impecabil, coerent din punct de vedere gramatical, dar rece precum betonul. Brusc, privirea mea s-a îndreptat spre parchetul din cameră care purta încă urmele trecerii timpului, a zgârieturilor ușoare făcute de unghiuțele cățelușei sau lăsate de mobila mutată dintr-un colț în altul al camerei, de micile adâncituri din zona în care dansam în copilărie și chiar reflexia caldă a luminii de după-amiază. Acel...