Cadouri corporate memorabile sau cum transformăm obiectele promoționale în experiențe de brand autentice
În acest articol te invit să descoperi cum un cadou corporate nereușit mi-a schimbat percepția asupra felului în care un brand alege să-și răsplătească proprii angajați și cum Today Advertising a ales să transforme niște obiecte promoționale în experiențe memorabile de brand.
În viață poți întâlni situații care la prima vedere par lipsite de semnificație, dar care pot schimba pentru totdeauna modul în care vei percepe relația dintre angajat și angajator. Pentru mine, acest lucru s-a petrecut acum foarte mulți ani, într-o perioadă în care toată echipa avea nevoie mai mult ca oricând, de un gest de recunoștință pentru orele petrecute peste program.
Ne aflam la jumătatea lunii decembrie, o perioadă în care întreaga echipă se străduia să respecte fiecare termen de predare ale proiectelor implementate.. Într-una din zile primim notificare din partea departamentului de resurse umane, prin care suntem anunțați cu mare entuziasm că vom primi „o surpriză specială”, așa că așteptările erau conforme muncii depuse, pentru că aveam nevoie doar acel sentiment că cineva aprecia efortul depus.
Când cadoul nu îndeplinește așteptările
În ziua în care ne-au fost oferite cadourile, afară ningea ca-n povești, iar întreaga echipă ardea de nerăbdare să descopere așa-zisa surpriză. După aproximativ 10 minute, o zărim venind pe șefa departamentului HR. Avea în mâini niște pungi albe, fără vreun mesaj sau nume, care nu ne transmitea nici o emoție. În interiorul fiecărei pungi se afla câte un pix din plastic, pe care era inscripționat un logo imens, care nici măcar nu scria bine și care s-a rupt după câteva minute de utilizare.
Observând cele întâmplate, una dintre colege a ridicat așa-zisul pix, l-a rotit puțin între degete, spunând în glumă „Fuse, fuse și se duse!” Am râs cu toții, însă râsul nostru arăta exact ceea ce simțeam. Aceea a fost clipa în care întreaga echipă am simțit o mare dezamăgire. Nu era vorba despre valoare, ci despre bifarea unui checklist. Acela a fost momentul în care am realizat de fapt că acel cadou era simbolul al deconectării dintre noi și conducerea firmei.
Cadourile corporate ca instrument de cultură organizațională
Anii au trecut, iar scenariul cadourilor banale s-a repetat, chiar dacă între timp m-am mutat la o altă companie. Mai mult de atât, aveam prieteni și cunoștințe care-mi povesteau despre propriile experiențe și cu toții am tras aceeași concluzie: cadourile corporate nu sunt simple accesorii, ci ar trebui integrate în cultura internă a companiilor.
Fiecare gest de recunoștință poate fi despre modul în care șefii percep leadershipul, valorile brandului și oamenii care muncesc în acea companie. Atunci când oferi un cadou trebuie să o faci din suflet, pentru ca cel căruia i-l dăruiești să se simtă apreciat, să alegi acel obiect care i-ar face ziua mai frumoasă, pentru că peste câțiva ani, acel om își va aminti de tine și poate întări încrederea dintre voi.
Când gestul contează: de la obiect la experiență
Odată cu trecerea anilor am început să fac diferențele dintre cadourile oferite „pentru că trebuie” și cele oferite în semn de mulțumire și am constatat că cele din urmă aveau câteva elemente comune:
1. Erau alese cu multă atenție și potrivite contextului. O umbrelă termo, o agendă de calitate, niște genți de călătorie, un mykit office sau o baterie externă, sunt doar câteva exemple de cadouri utile fiecăruia dintre noi, nu un pix care se rupe după câteva secunde;
2. Un obiect corporate poate deveni principala componentă a unui brand, în timp ce calitatea unui produs poate fi o poveste de succes, în care cuvintele nu-și au rost;
3. Cadoul se oferă în semn de recunoștință pentru munca depusă în dezvoltarea brandului respectiv, nu înscripționând un logo mare, pentru a-și face reclamă;
4. Uneori, un cadou oferit într-o perioadă grea valorează mai mult decât o recompensă venită într-un moment de acalmie.
Today Advertising – acolo unde intenția devine experiență
Când am început colaborarea Today Advertising, aveam deja proprii angajați și îmi doream ca ei să aibă parte de o experiență autentică, să le ofer Promoționale WOW utile prin intermediul cărora să încurajez loialitatea față de brandul din care fac parte.
Înființată în urmă cu peste 15 ani, este o agenție full stack care vorbește limba promoționalelor, transformând simple obiecte în adevărate povești. Fie că alegi cadouri corporate sau orice alt produs, poți observa imediat diferența, pentru că aduc în România produse inovatoare și foarte utile care rezolvă nevoi urgente.
Pentru că-mi doream ca mesajul meu să ajungă la sufletul fiecărui angajat, am ales personalizarea cadourilor, adaptându-le nevoilor angajaților, pentru că voiam ca acele cadouri să fie conforme valorilor și specificului brandului meu, deoarece mi-am propus să fie mai mult decât niște simple cadouri.
Cum te simți când oferi un cadou
Anii treceau, iar eu știam să creez cadrul perfect pentru a-mi motiva echipa, oferindu-le cadouri corporate personalizate, iar în fiecare cutie am atașat câte un mesaj scris din suflet pentru fiecare membru în parte.
Toate acestea nu ar fi fost posibile fără a-mi asculta angajații, a le observa stilul de lucru și a afla care ar fi obiectele care le-ar face viața mai ușoară.După ce am împărțit cadourile, m-am retras în birou lăsând ușa întredeschisă, iar reacțiile nu s-au lăsat așteptate prea mult:
„Nu cred că am mai primit vreodată ceva atât de personal la muncă!” spune unul dintre colegi, în timp ce altu continuă: „Este exact ceea ce mi-am dorit!”
Atunci am realizat că pixul rupt primit în urmă cu mulți ani, mă învățase să apreciez cu adevărat un cadou corporate bine gândit și oferit din suflet, nu este doar un simplu gest, ci un act de leadership și respect pentru proprii angajați.
Cum alegi un cadou corporate memorabil — 5 principii ușor de aplicat
Pentru a alege un cadou care să rămână pentru totdeauna în mintea angajaților, un brand trebuie să țină cont de câteva principii de bază:
1. Nu porni niciodată de la bugetul alocat, ci de la emoția dorită pe care dorești să o transmiți, de la ceea ce vrei să simtă omul care primește cadoul, apreciere, recunoștință și inspirație;
2. Caută adevărata utilitate a ceea ce dăruiești, a obiectelor folosite zilnic care devin adevărații ambasadori ai brandului;
3. Calitatea nu se negociază, pentru că un obiect premium nu trebuie să fie neapărat unul scump, ci trebuie să fie bine ales.
4. Personalizează cu subtilitate, deoarece un logo mare poate strica un cadou foarte frumos;
5. Alege momentul potrivit, pentru că un cadou oferit exact când oamenii au nevoie de el capătă valoare.
Campania ideală nu e despre a dărui, ci despre a simți
Pentru mine campania perfectă, ar avea în prim-plan oamenii cărora le-aș transmite următorul mesaj: „Ești foarte important pentru noi și știm cât de mult te implici în bunul mers al firmei, iar pentru acest lucru îți suntem recunoscători și îți mulțumim!”
Pentru acest tip de cadou, partenerul ideal ar fi agenția Today Advertising, care oferă produse de calitate, cu un design atrăgător menit să aducă zâmbetul pe chipurile oamenilor, m-ar ajuta să-l personalizez, transformând conceptul într-o experiență de neuitat.
Concluzie: De ce contează cu adevărat cadourile corporate
Pentru că oamenii Își amintesc cum s-au simțit în momentul în care au primit un produs promoțional, autenticitatea acelui gest, povestea creată în jurul acelui cadou și faptul că fac parte dintr-un brand care pune accent pe oameni și pe sentimentele lor.
Un pix rupt te poate învăța mai mult decât te-ai fi așteptat, în vreme ce un cadou wow poate însemna încredere, loialitate creând conexiune pe termen lung, iar brandurile care înțeleg importanța acestor lucruri se dezvoltă doar cu ajutorul acestora.
Sursă foto Today Advertising, editare în Canva.
Articol scris pentru competiția SuperBlog 2025, ediția #31.

.jpg)
.jpg)
Comentarii
Trimiteți un comentariu