Lâna, cel mai bun remediu împotriva alergiei la praf


Văd în jurul meu foarte multe persoane care de-a lungul timpului anilor au dezvoltat tot felul de alergii, unii la polenul florilor de tei, alții la ambrozie, iar alți oameni au alergie la gluten, lactoză și multe altele despre care eu cel puțin nici măcar nu am auzit.

Însă, une dintre populare alergii pe care o persoană o poate dezvolta este alergia la praf căreia medicii îi spun și alergia la acarienii de praf.

Acest tip de alergie poate apărea încă din copilărie, sau în adolescență. Rinitele alergice și astmul afectând sute de milioane de persoane din întreaga lume, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.

Aproximativ două treimi dintre copiii și jumătate dintre adulții care suferă de astm bronșic au, de asemenea, și alergii. Foarte mulți dintre aceștia sunt alergici la acarieni, această tendință fiind observată în toată America, Europa, Asia de Sud-Est și Australia. Testele cutanate arată că marea majoritate a populației prezintă sensibilitate la acarienii de praf.

Alergia la praful de casă este în realitate o reacție alergică la organismele microscopice care se găsesc în compoziția prafului din locuință, aceia fiind acarienii. Nu particulele de praf pe care le vedem în casă produc reacțiile alergice, ci compoziția este cea care cauzează unele simptome de alergie. Este important, ca oamenii să cunoască simptomele alergiei la acarienii de praf, cum se poate trata aceasta și cum se poate preveni.

Acest tip de alergie se declanșează doar când sistemul imunitar reacționează la substanțe străine, precum polenul, mătreața din blana animalelor de companie, sau la acarieni de praf.

Simptomele alergiei la praf pot apărea mai adesea în timpul nopții, dar și dimineața la trezire, din cauza faptului că acarienii se află adesea m în perne, cuverturi, saltele și pături. Simptomele acesteia sunt provocate de inflamarea mucoasei căilor nazale și se manifestă prin strănut, tuse,rinoree (secreții nazale), mâncărimi ale ochilor,congestii nazale, presiune și durere facială, dar și dificultatea de a respira, acestea fiind doar câteva dintr-o listă mult mai amplă de simptome.

Pentru acest tip de alergie, există diferite tratamente, însă și alternative. Una dintre acestea este înlocuirea așternuturilor sintetice cu unele de bună calitate cum sunt cele din lână merinos.

Sursă foto: Confort Merino

Lâna merinos și lupta împotriva alergiei la praf!

Sunt sigură că te întrebi care este legătura dintre lâna merinos și lupta împotriva acestui tip de alergie?

Ei bine, că au fost făcute studii care arată că lâna poate fi alegerea perfectă pentru produsele de pat. Este hipoalergenică în mod natural fără să aibă nevoie de tratamente chimice în acest scop.

Conform unui studiu publicat în revista British Medical Journal, spune că există o legătură între produsele sintetice pentru pat și alergia la praf. Datorită structurii fibrelor sale, lâna îi permite aerului să din belșug și în același timp absorbind și umezeala, astfel încât să nu creeze un teren propice acarienilor, acestora plăcându-le întunericul și mediile calde și umede.

În general, lâna este antimicrobiană, antibacteriană și foarte rezistentă la mucegai, iar produsele fabricate din lână naturală așezate pe pat pot diminua aproape în totalitate apariția acestor probleme. 

Astfel, în urma cercetărilor finanțate de către Australian Wool Innovation, organismul internațional de certificare Allergy Standards Limited a recunoscut produsele de lenjerie de pat fabricate din lână merinos ca fiind prietenoase cu astmul și alergiile. 

Sursă foto: Confort Merino

Confort Merino, prietenul sănătății tale!

De îndată ce ai aflat ce beneficii are lâna de merinos, cu siguranță te întrebi la cine ai putea apela pentru a putea avea o noapte liniștită, fără ca alergia să-ți creeze probleme?

Pentru acest lucru îți voi da un singur nume: Confort Merino. Da chiar ei.

Dacă încă nu ai aflat despre dânșii, îți voi oferi eu câteva informații. Compania a luat ființă la Piatra Neamț, iar produsele lor sunt 100% naturale acestea fiind fabricate integral în țara noastră. Lână provine de la fermierii din sudul și sud-estul Europei și inclusiv din România.

Pe site poți găsi o gamă largă de produse, de la plăpumi și pilote călduroase,care să-ți ofere mediul propice pentru un somn liniștit, la perne din lână care cu siguranță îți va oferi confortul de care pentru a avea un somn odihnitor.

De asemenea poți încerca și cea mai recentă colecție Confort Lana, care are performanțe mult îmbunătățite datorită modului de prelucrare și prin dispunerea fibrelor 3Direcții. Astfel, se pot obține rezultate net superioare ale managementului umidității și a permeabilității la aer, ceea ce conduce direct la o termoreglare aproape ideală a corpului:
- Lână pură virgină - 100% naturală 
- Finețe superioară – moale la atingere 
- Lână pieptănată – doar fibră lungă, calitatea I.


Așa că, dacă îți dorești ca alergia ta la acarienii de praf să ia o binemeritată pauză, cea mai bună metodă ca acest lucru să se întâmple poate fi alegerea produselor confecționate din lână merinos!

Articol scris pentru Competiția SuperBlog 2022 - Proba 16 - Lâna - secretul împotriva alergiilor - Sponsor Confort Merino.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Vrem accesibilizarea trecerilor de pietoni din Focșani!

Puterea de a dărui, sprijin pentru cei vulnerabili

Scriitor versus inteligența artificială -Prezent și viitor