Postări

Vrem un Focșani fără bariere, mesaje de susținere pentru persoanele cu nevoi speciale!

Imagine
Acum câteva zile, Iuliana Negoiță-Prunilă fondatoarea grupului Dizabil.eu - Vrancea, a inițiat o petiție online care își propune sensibilizarea autorităților pentru a realiza accesibilizarea trotuarelor, astfel încât cei ce au deficiențe locomotorii și nu numai.  Această petiție a strâns deja peste o sută de semnături, însă nu sunt de ajuns. Așa că avem nevoie de susținerea dumneavoastră pentru ca doleanțele persoanelor cu nevoi speciale să devină realitate. Unele dintre persoanele care au semnat această petiție au lăsat și câteva cuvinte de susținere a acestor oameni. George: "Sunt alături de persoanele cu dizabilități..." Cristina: "Semnez pentru că îmi pasă, pentru că "treaba ta e și treaba mea". Cineva spunea la un moment dat că orice "victorie vine cu pași mici" - deci orice gest, semnătură contează, iar aceste schimbări vor veni doar în momentul în care, fiecare dintre noi va contribui într-un fel sau altul." Viorel: "Așa e...

Steaua Fără Nume

Imagine
Aseară, împreună cu mama, am fost la Ateneul Popular Mr Gheorghe Pastia, unde asistat la un frumos spectacol de teatru prezebtat de o trupă de nevăzători din Bacău, numită  ,,INOCENT THEATRE. Spectacolul s-a numit ”Steaua Fără Nume”, scris de către Mihail Sebastian și regizat de Bogdan Matei, actor la Teatrul Municipal Bacău și șef de promoție al Facultății de Teatru Iași. Întreaga acțiune se desfășoară în jurul unui profesor pe nume Marin Miroiu de matematici și cosmografie dintr-un oraș de provincie (în cazu de față povestea fiind adaptată Focșaniului), care descoperă o stea. El cumpără de la București o carte foarte veche, un atlas ceresc care îi poare asigura că este cel care a descoperit acea stea. Într-o după-amiază el vine la gară să ridice cartea mult așteptată. Tot în seara aceea, coboara în gară, fără voia ei o necunosctută care călătorea fără bilet, căreia profesorul îi oferă găzduire în casa lui până a doua zi, când ar fi trebuit să ia leafa și să-i dea bani de bi...

Turneul Râzi Cu Rusu și Andrei & Rux a fost la Focșani

Imagine
Sâmbătă 9 Martie,a fost o seară specială pentru mine. Împreună cu părinții mei, am asistat la primul show de stand-up comedy. Ajunși la "Casa de Cultură Leopoldina Bălănuță", ne-am găsit repede locurile, eu cumpărând bilete pe unul dintre primele rânduri. Am vrut să fiu cât mai aproape de scenă ca să mă pot bucura cu adevărat de spectacol. Nu m-am mirat când am văzut sala umplându-se, deoarece știam faptul că se vânduseră toate biletele. Așadar, la ora 19 și câteva minute a început show-ul. Prima care a urcat pe scenă, a fos Rux, care a încălzit publicul făcând glume pe tot felul de subiecte. Show-ul a durat în jur de jumătate de oră. Toată sala a râs la glumele ei. Rux, pe numele ei real Josephine Ciel, a făcut parte timp de trei ani din duo-ul Like One până în luna august 2018. După ce a părăsit acest grup, a început să facă stand-up comedy. A lucrat o perioadă și în televiziune. Cel care a urmat pe scenă, a fost Ionuț Rusu, un tip carismatic, care se comporta de z...