Postări

Se afișează postări cu eticheta Mănăstirea Recea

Mănăstirea Recea Județul Vrancea

Imagine
 Nu mai fusesem la  Mănăstirea Recea  de ceva timp, așa că sâmbăta trecută am decis să facem o vizită acelui colț de rai. Mănăstirea se află la o distanță de aproximativ 20 km de Municipiul Focșani, în zona Subcarpaților de Curbură și este situată în satul Cândești, comuna Dumbrăveni, la marginea pădurii și adăpostește o obște de maici. Prima atestare documentară a unui locaș pe locul actualei mănăstirii, datează din anul 1685, când într-un hrisov al vremii, este menționat Schitul Recea. Alte menționări ale schitului datează din anii 1700 și 1710. Biserica locașului monahal este închinat Adormirii Maicii Domnului. Biserica schitului a fost reconstruită, la începutul secolului al XIX-lea, alte lucrări de reparații având loc, mai apoi, în anii 1850, 1948 și 1983. În urma secularizării averilor mănăstirești, în anul 1883, așezământul monahal Recea este desființat, biserica acestuia fiind folosită ca biserică parohială până în anul 1947. Începând cu anul 1947, câteva maici, se așează în ve