Postări

Se afișează postări din decembrie 31, 2019

LA MULȚI ANI 2020

Imagine
Ce aș putea oare să scriu despre acest an? Am avut parte de multe evenimente frumoase și în același timp interesante, am cunoscut oameni noi și speciali. Am trăit momente de neuitat alături de prieteni și familie. Am asistat la primul spectacol de teatru pentru nevăzători, care m-a impresionat prin naturalețea cu care se mișcau actorii, la primul spectacol de stand-up comedy, la care am râs cu lacrimi. Tot la capitolul realizări pot trece și acest blog intitulat sugestiv "Foto", pe care chiar dacă nu postez prea des, știu că am un loc în care mă pot exprima. De la 2020 îmi doresc să am parte de tot atâtea lucruri frumoase și mai ales să fiu sănătoasă și să am alături familia și prietenii. Iar vouă, dragi prieteni vă urez ca anul în care vom intra în câteva ore să vă aducă împlinirea dorințelor și liniște în suflete și mai presus de toate acestea sănătate, pentru că este nevoie de așa ceva pentru a duce la bun sfârșit tot ceea ce vă propuneți să realizați în 2020. LA MULȚI ANI